Podul U Bein

După ce cu o seară înainte ne-am luat cina ronțăind niște banane și niște biscuiți, apoi ne-am refugiat urlând la hotel, pentru a doua zi în Mandalay ne-am făcut planuri mai optimiste: să vedem apusul de soare la U Bein și să ne luăm cina la un restaurant european. Prea multă realitate asiatică poate duce uneori la efecte adverse.

Podul U Bein este poate singurul motiv pentru care vreți să opriți în Mandalay. Este cel mai lung (și mai vechi) pod din lemn de tec din lume, cei 1000 de piloni întinzându-se 1.2 km peste lacul Taung Tha Man. Mai exact este situat într-un orășel vecin, Amarapura, la 10km de Mandalay, dar acolo nici un hotel nu are licență pentru turiștii străini. Surprinzător dacă te gândești că Amarapura a fost capitala Burmei în secolul 19, deloc surprinzător dacă te-ai obișnuit deja cu realitatea sărăciei omniprezente din Myanmar.

Un zvon nebunesc susține că până acolo ai putea lua autobuzul din Mandalay. Unii chiar susțin că ar pleca periodic de la intersectia străzilor 29 cu 84. Iar alții se jură că biletul ar costa 30 de eurocenți (500 de MMK în moneda locală). Dacă ai citit asta undeva pe internet și ești de părere că ai putea încerca, mai bine dă-ți două palme ca să te trezești, coboară la recepția hotelului și cere un taxi care să te ducă până acolo. Ne poți mulțumi mai târziu că ți-am salvat timpul.

Un șofer amabil te va lua la ora agreată de la hotel și te va depune destul de repede la poalele podului, în condiții civilizate, spunându-ți și ora la care ar trebui să te întorci și de unde să-l pescuiești. În timpul ăsta tu te uiți siderat la marea de autocare și de taxiuri parcate lângă pod, la furnicarul de turiști de pe U-Bein și mai ales la bărcile care fug în căutarea celor mai bune unghiuri de fotografiere. Toate selfie-urile alea de pe instagram n-or să se posteze singure! Cover me honey, I'm going in!

Dacă reușești să faci abstracție de aglomerație, locul într-adevăr îți oferă o experiență pe cinste: de la podul în sine, care arată impresionant (și cam șubred pe alocuri), la peisajul de lângă, la copacii cu o formă parcă sculptată special pentru a da bine în fotografii, la culorile prinse de cer pe apus, la mulțimea de pescari din apă, la localnicii care vând diverse mărunțișuri sau care pur și simplu străbat podul în drumul lor zilnic. Iar turiștii sunt un spectacol în sine: de la turistele ce-și cară hărnicuțe selfie-stick-ul prețios, la fotografii experimentați care deja au calculat cum pică soarele și sunt lângă pod printre smârcuri pândind fotografia de Pulitzer, la turiștii căpitani de barcă ce-și mână vâslașii spre cel mai bun unghi de fotografiat, printre marea armadă de bărci în căutarea aceluiași lucru.

u-bein-bridge-mandalay-3.jpg

Iar când credeai că nimic nu se mai poate adăuga, la apus încep să apară pe pod și călugări budiști, în hainele lor caracteristice (kasaya). Unii spun că pentru a-și face plimbarea de seară, meditând în liniște. Alții, răutăcioși (ok, ok, eu sunt ăla) sunt de părere că sunt ca Bugs Bunny la zoo. Cert este ca fotografiile cu călugări budiști traversând podul U Bein deja sunt stock pentru cărțile poștale cu "Vizitați Myanmar".

Nu vă așteptați să vedeți apusul ca de pe o plajă din Grecia, la o terasă liniștită, savurând un cocktail sau un pahar de vin. Sărăcia în Myanmar este omniprezentă, iar U Bein nu este o excepție. Aveți de ales între o plimbare pe pod (cu unele foișoare din loc în loc, în care vă puteți opri), plimbare cu barca sau plimbare pe mal. Eu personal n-aș întinde nici o pătură de picnic pe jos, dată fiind curățenia locului. Iar podul profilat pe cerul de apus se admiră cel mai bine dintr-un smârc: îl remarcați după densitatea de trepiede și aparate foto profesionale. Și pentru că am menționat asta, phototrotterul, într-un acces de sinceritate, vă va arăta și cum arată realitatea din spatele aparatului foto.

Pont suplimentar de la phototrotter: ora de plecare indicată e cam aceeași pentru toți turiștii, deci la un moment dat toată turma se va îndrepta grăbită spre mal pentru a fi cărați înapoi la hotel. Cam tot atunci cerul începe să prindă cele mai spectaculoase culori iar podul se eliberează de turiști, deci mai zăboviți 15-20 de minute peste intervalul agreat. Și nu vă faceți griji, șoferul n-o să-și permită să plece fără marfa lui prețioasă :)

În concluzie, dacă se întâmplă să vă nimeriți prin Mandalay (fie că vă duceți sau vă întoarceți din Bagan, fie pentru că sunteți traficant de droguri, sau pentru că, prin absurd, ați crezut că orașul merită vizitat), musai, dar musai, rezervați-vă cateva ore pentru o vizită la U Bein. Vă va scuti ulterior de o moarte dureroasă cu unghia în gât când veți da peste fotografii din locul ăsta.

Și mai multe poze de la U Bein puteți vedea în galerie.

Alte articole despre Myanmar (musai să le citești pe toate, să înțelegi contextul):
Zile birmaneze, Myanmar atunci și acum
The road to Mandalay
Cu bicicleta prin Bagan (Myanmar)