Sea Walking la Coral Island

Era o zi umedă și vântoasă; ne treziserăm la 6 dimineața, mâncaserăm eternul eee* prăjit, servit de chelnerițul nostru in fustă mini și cu barbă, apoi, târând după noi echipamentul de snorkeling, am purces spre docurile din Chalong, de unde urma să plecăm La Coral Island într-o excursie de o zi. De o zi umedă și vântoasă.

Înjurând norocul de a fi ales tocmai ziua aia să vedem "the white, sandy beach with crystal clear water" de pe insula Coralului, ne-am trântit în fundul bărcii cu snorkel-urile la picioare, între doi chinezi, întrebându-ne de ce se înghesuie toți în fața bărcii. Nu doar că nu era nimic de văzut în afară de norii plumburii, dar cei 10 km până la insulă urma să îi facem într-o barcă de viteză. Speed boats-urile or fi ubercool și sexy, și nimic nu se compară cu briza mării în moacă în timp ce stai la proră sau chiar la timonă (coolness 9000), dar asta nu schimbă cu nimic faptul că dacă e vânt, sunt valuri, iar dacă sunt valuri și speed boat-ul mână cu 60 la oră, o să arăți ca nefericiții ăștia de aici.

15 minute mai târziu, am coborât, cam verzi la față și cu 20 cm mai scunzi de la vertebrele tasate de bușituri, pe un podeț plutitor de plastic, care șerpuia năbădăios pe valuri, cale de vreo 25m. 

Cu mișcări grațioase, demne de Chaplin pe rolle, gloata s-a scurs din barcă pe mal... și s-a așezat, înfofolită, pe șezlonguri, că ce altceva era să facă pe vântul ăla?

Insula Coralului (Koh He, de lângă Phuket) se numește așa din motivul evident că se află printre câteva recifuri de coral - plajele sunt pline de bucățele albe de coral, iar nisipul este alb; fundul apei este și el acoperit de crenguțe de coral, ceea ce pe de o parte îi dă un aspect osificat, pe de altă parte asigură o populație veselă de mii de peștișori colorați.

Asta dacă nu e o zi umedă și vântoasă, când până și peștișorul colorat stă în casă în halat și papuci și așteaptă să iasă soarele.

Pe Coral Island există un "resort", cu bungalow-uri drăguțe, cu plajă curățată, și terase, și piscină, însă pentru turistul de o zi, ca noi, există plaja comercială pe care se varsă zilnic 2000 de turiști, cu o cantină în aer liber cam jerpelită și cu o toaletă cu condiții igienice cam precare. Nu vă faceți deci iluzii că va fi ca în pozele de pe internet. Chiar dacă e soare, tot o să aveți 150 de chinezi în raza vizuală.

Scopul pentru care merseserăm noi acolo era însă unul foarte precis: sea walking, plimbarea pe fundul mării. Ce înseamnă asta: ești dus cu o bărcuță până la vreo 30-40m în larg și depus pe o barcă ceva mai solidă, pe punte. Primești niște cipici de plastic (cu aricii de mare din Thailanda nu e de glumit), apoi, fără fasoane și fără vreo explicație despre ce se întâmplă și cum funcționează lucrurile, cobori în apă pe o scară, iar protestele îți sunt înăbușite când ți se pune pe umeri o cască precum cele de scafandru de la 1850, simți un șuvoi puternic de aer, cineva din apă te înhață și te trage în jos și îți zici, gata, să vezi că dau nas în nas cu vreun kraken local.

În realitate vreo doi thailandezi fac ștacheta cu tine până la vreo 4-5 metri adâncime, unde te așteaptă "ghidul", care te apasă pe călcâie să calci vârtos, că ai tendința să țopăi precum cosmonautul, și te îndrumă pe un traseu în jurul unei balustrade. Ce se întâmplă acolo vedeți și voi în filmarea de mai jos.

Partea cea mai simpatică a acestei experiențe e că drăcia de cască nu are... fund. Practic ești în apă până la gât, iar aerul care intră cu forță printr-un tub, de sus, produce suficientă presiune cât să țină nivelul apei până la bărbie. Poți să intri cu ochelarii pe nas, cu machiajul proaspăt, și nici măcar nu e nevoie să știi să înoți, dat fiind că ești pasat de la scuba diver la scuba diver ca un pachet, până pe fundul mării, apoi te ții de balustradă (și te apasă oricum greutatea considerabilă a căștii). Din câte am văzut la o turistă araboiacă, nu e nevoie nici să te dezbraci de haine (min 7:06), dar asta e altă poveste.

După vreo 15 minute de hrănit cu pâine sergenții majori (așa se numesc peștii aia dungați, care sunt foarte mușcăcioși și pișcă până la sânge - dar asta e mai degrabă experiența mea, ceilalți au scăpat mai ieftin), ești scos la suprafață și lăsat nițeluș să îți revii la gravitație și la presiunea normală a aerului.

Toată distracția de o zi la Coral Island, cu sea walk-ul și o masă de prânz inclusă, a costat 2000 baht, adică vreo 220 de lei. Probabil că e mai plăcut să stai o noapte-două chiar pe insulă, să scapi măcar seara de turmele de turiști. Iar dacă prinzi zile însorite, materialul de văzut la snorkeling e foarte bogat. Deși sergenții majori sunt cei mai insistenți și comuni precum porumbeii, e plin și de alți peștișori colorați. La sea walk ni s-a arătat și un clown fish care locuia într-o anemonă, și despre care am concluzionat că era plătit cu ora pentru turiști, prea stătea acolo ca la fotograf :) (min 3:10)

După sea walking s-a mai luminat și s-a potolit și vântul, astfel încât am reușit să facem baie într-o apă ceva mai clară. Plus inevitabilul selfie cu cohorta de sergenți.

  As băga mâna în foc că măgarul ăsta din dreapta s-a băgat în cadru ca să nu se vadă la cameră cum mă mușca feroce amicul lui din spate.    

As băga mâna în foc că măgarul ăsta din dreapta s-a băgat în cadru ca să nu se vadă la cameră cum mă mușca feroce amicul lui din spate.

 

*thailandezii omit pronunția unor consoane în poziție finală și lungesc vocala precedentă; ne-am dat seama cu greu că prin eee? eram întrebați dacă dorim egg, omletă sau ochiuri.