Sarmizegetusa Regia

Acum câțiva ani, aflându-ne în drum spre Alba Iulia (pentru festivalul Dark Bombastic Evening), am hotărât să aruncăm ancora o zi la Sarmizegetusa, de unde am putut vizita și ruinele Sarmizegetuzei Ulpia (cea romană), și pe cele ale Sarmizegetusei Regia, cea dacică. Despre ultima dintre ele vă voi povesti azi.

Cam singurul lucru pe care îl știm cu certitudine despre fosta capitală este drumul mizerabil de acces, în rest, după cum veți vedea, sunt foarte multe nebuloase. Dar se le luăm pe rând. Până la Costești drumul este bun, iar peisajele superbe, dar de acolo, pentru 20 de kilometri, drumul se transformă într-un banc prost care va solicita la maxim suspensiile și nervii șoferului. Cu 5 km înainte de destinație, când începe urcușul abrupt spre cetate, vă recomand călduros să parcați mașina și să o luați pe jos. Distanța nu e atât de lungă, și pentru o mașină normală drumul va fi imposibil de parcurs. Asta nu înseamnă că nu vă veți intersecta cu o grămadă de melteni care vor încerca pe cât posibil să parcheze chiar pe discul de andezit, dar fiecare e dator să încerce. Cel mai probabil le veți vedea mașinile parcate pe margine un kilometru sau doi  mai sus.

Odată ajunși la destinație, veți remarca faptul că o documentare în prealabil nu ar fi stricat. Este omniprezentă lipsa de informare, și vă veți învârti un pic de colo-colo până veți înțelege exact la ce vă uitați.

Cetatea propriu-zisă este destul de greu de vizualizat, pentru că în prezent peste ea a crescut o pădure de fag, de unde se ițesc, ici și colo, vechile ziduri. Cel mai probabil veți intra pe poarta de vest, și, destul de repede, veți ieși pe poarta de est, întrebându-vă unde sunt celebrele altare. Ei bine, acestea sunt plasate, total atipic, în afara cetății, pe o terasă, din motive necunoscute.

Necunoscute sunt în prezent și câte dintre altare se datorează dacilor și câte sunt construite de romani, ulterior, după cucerirea Daciei. Istoricii au căzut de acord că, după al doilea război daco-roman, cetatea a fost dărâmată de către romani, locul ei a fost luat de un castru, iar capitala mutată la 40 de km distanță, la Sarmizegetusa Ulpia.

Descurajant este și faptul că multe dintre altare au fost reconstruite: stâlpii de lemn din calendarul mare solar au fost adăugați prin anii '30, odată și cu repoziționarea unor pietre, iar în perioada comunistă o serie de discuri din beton au fost adăugate pentru filmările de la "Dacii", și plasate fără o motivație riguroasă în spate. Unele dintre ele au rămas pe poziții, iar altele se odihnesc încă prin pădure, derutând turiștii.

Din păcate și încercările de documentare ulterioară se vor lovi de peretele de baliverne dacopate de care este plin internetul, iar turistul nostru va afla despre porțile astrale de la Sarmizegetusa, despre energii misterioase, despre cum dacii au inventat orice putea fi invetat pe lumea asta și multe alte "adevăruri tulburătoare". Pentru o doză de realitate, v-aș recomanda să vizitați secțiunea dedicată dacopatiei de pe blogul lui Dan Alexe. Face bine la sănătate.

Tot balivernelor de genul ăstora bănuiesc că trebuie să le fim recunoscători și pentru programul de vizitare al cetății, între orele 9 și 18. Locul fiind deschis și fără nici un bilet de intrare, presupun că este o metodă de protecție împotriva dacopaților căutători de focuri sacre și a yoghinilor ce se hrănesc cu energii astrale. Să le mulțumim pentru faptul că nu vom putea face niciodată un cadru frumos nocturn cu Calea Lactee deasupra altarelor.

Totuși, n-aș vrea să vă descurajez în a vizita Sarmizegetusa Regia: peisajele sunt superbe, altarele sunt interesante și la o altă scară decât îți poți imagina din fotografii, iar o doză de realitate nu strică niciodată.

Mai multe imagini puteți vedea în galeria de mai jos.