Erevan

Când am organizat plecarea la Erevan (în 2004), m-am lovit – ca niciodată – de întrebarea "cum ajungem?". Singurele variante – zbor prin Viena sau prin Moscova – durau, cu tot cu escale, aproape jumătate de zi. Opţiunea de a străbate pe vapor Marea Neagră şi apoi a face autostopul prin Georgia a fost respinsă vehement, spre dezamăgirea mea. Drept pentru care, după 10 ore de la plecarea din Bucureşti, am aterizat la 3 dimineaţa pe aeroportul din Erevan, pentru a descoperi o ţară incredibil de tristă şi optimistă, o combinaţie de moştenire a regimului rusesc şi civilizaţie veche, bastion ortodox la piciorul războinic şi hrăpăreţ al Asiei Mici.

Erevanul mi-a amintit teribil de Bucureşti. Deşi istoria să este mult mai lungă, începând cu secolul 8, oraşul pare înţepenit în deceniile 6-7 ale secolului 20, încremenit în timp și de un cutremur devastator de la sfârșitul anilor 80, și de blocadele Turciei și Azerbaijanului. Clădiri mici - fiind zonă cu activitate seismică intensă, rar vezi mai mult de 4 etaje unele peste altele - din tuf vulcanic (roca predominantă în regiune), de culoare gri sau roşiatică, ce dau întregului oraş un aspect prăfuit şi uşor părăginit.

Din cauza lipsei metalelor şi a sticlei, lumina pare să nu se reflecte nicăieri, ci se topeşte în pereţii terni, dând impresia de uscăciune şi soare în creştet. Gropi în şosele, atenţie cum traversaţi, şoferii sunt în permanent război cu pietonii, rable de maşini ruseşti lângă maşini germane de ultim strigăt, eleganță lângă sărăcie, mizerie lângă opulenţă, bazar-talcioc oriental lângă hotel de 4 stele… ca acasă, sau ca în orient.

Unul dintre centrele culturale cele mai faimoase din Erevan este colecţia de manuscrise (vreo 17 mii) din muzeul Matenadaran, care adăposteşte de la miniaturi persane până la ceasloave grele, despre istoria Armeniei şi a lumii, despre religie şi popoare.

În faţă clădirii gării, deasupra căreia încă mai tronează o stea în amintirea anilor de sub comunism, e statuia lui David din Sasun, erou legendar naţional care a alungat arabii din Armenia cu secole în urmă.

Unul din monumentele care se localizează uşor în Erevan este memorialul de pe dealul Tsitsernakaberd:

În amintirea genocidului din 1915, când în cadrul unei operaţiuni de “relocare” a armenilor din Turcia au fost ucişi peste 1,5 milioane de oameni, s-a construit un obelisc înalt de 40 m, alături de care, în interiorul unei flori gigantice stilizate din piatră, arde în permanență o flacără. În jurul ei, în ziua comemorării, în fiecare an, pelerini din toată Armenia aduc zeci de mii de garoafe albe.

Armenia se mândreşte că e prima ţară creştină (301 d.Hr.) şi în consecinţă e plină de mănăstiri şi biserici, iar Erevanul nu face nici el excepţie. Una dintre cele mai frumoase este Mănăstirea Echmiadzin, reşedinţa a patriarhilor armeni (katholicos).

Am găsit în Erevan, pe lângă arhitectura în general destul de bolşevică a clădirilor, impunător de insipide, cum este piaţa Republicii, şi locuri extrem de frumoase: parcurile neaşteptat de verzi de pe lângă lacuri, clădirea Operei, Muzeul de Istorie, panorama din creştetul Cascadelor (un şir lung de trepte pe un deal) şi, din orice colţ, nelipsitul Ararat faţă în faţă cu Aragats-ul.

După o plimbare scurtă prin ploaia de vară, mana cerească în peisajul atât de aspru şi secetos, te poţi "drege" la o terasă singuratică de lângă clădirea Radio Erevan. Deşi glumele sunt de legendă, instituţia există, deşi deloc impresionantă. Cu gândul la glumele comunismului (Ascultătorii întreabă: este vreo diferenţa între capitalism şi comunism? Radio Erevan răspunde: în principiu da. În capitalism, omul exploatează pe om. În comunism, este invers), petreci o seară tăcută în compania unui pahar de coniac "Ararat", însoţit de vocea lui Charles Aznavour(ian), alt motiv de mândrie naţională, şi îţi doreşti să revii și altă dată în Erevan.

Articol scris pentru metropotam și publicat prima dată în 2009

Fotografii făcute în 2004, scuzați calitatea lor, săpuniera mea avea rezoluție maximă 1600 și iso 400 :)