Reichstag și domul fermecat

Deși phototrotterul nu este de felul lui atras de locurile înțesate de turiști, a făcut o excepție pentru clădirea Reichstag-ului din Berlin, și nu a regretat defel. Ca atare vă recomandă să nu ratați clădirea, dacă sunteți în trecere prin capitala Germaniei, dar vă sfătuiește să vă înscrieți online pentru vizită cu o zi-două înainte, evitând astfel cozile care se formează la fața locului. Puteți face asta aici.

Pentru că în perioada construcției (sfârșitul secolului XIX) Germania nu avea un stil arhitectural propriu bine definit, construcția este un amestec de stiluri (renascentist, baroc și clasic) care a stârnit vii critici în perioada inaugurării. E suficient să cităm reacția lui Barbu Delavrancea, comic descrisă de către I.L. Caragiale:

"Mai vezi-ne de acolo d-ta ce figurã facem în fața Reichstag-ului (Parlamentul imperiului) între statuia lui Bismarck, și Siegessäule. Eu stau umilit, ca un școler, mã rog, iar dl. profesor mã muștruluiește la esteticã: fãcând cu bastonul gesturi indicative foarte largi, îmi aratã („Uite, boule!“), una câte una toate ereziile artistice ale grandiosului palat.

— Il a voulu faire grandieux … Mprt!… Stupizi!… Nu vezi, mã, cã sunt imbecili?! n-au talent, mã!

Toate astea pe un diapazon potrivit cu vastitatea pieței…"

Clădirea suferă un incendiu pe la 1933, din motive rămase necunoscute, și ca atare nu mai găzduiește lucrările Parlamentului în timpul celui de-al doilea război mondial, dar asta nu a împiedicat Armata Roșie să o considere o țintă prioritară, cu valoare simbol. Imaginea cu ostașul sovietic fluturând steagul victoriei pe clădirea Reichstag-ului devine emblematică (mai ales cele două ceasuri purtate de bravul ostaș Abdulkhakim Ismailov din imagine - unul dintre ceasuri va fi șters înainte de publicare). 

Odată cu reîntoarcerea Bundestag-ului la Berlin, după reunificarea Germaniei, clădirea se renovează, iar un frumos dom transparent își face apariția pe clădire, acesta fiind cred și principalul motiv pentru care clădirea este acum atât de vizitată.

Cupola din sticlă și metal, împreună cu coloana centrală de oglinzi și drumul în spirală spre vârf este spectaculoasă: puteți admira Berlinul de la înălțime, puteți vedea Parlamentul de sus sau vă puteți amuza cu jocul imaginilor din oglinzi.

Mai multe imagini puteți vedea în galerie: