OZN-ul de la Buzludja

Acum trei ani, în timpul unei excursii la Arbanasi, ne-am decis să facem un scurt raid și la ciudatul monument de la Buzludja, aflat pe lista noastră de phototrotteri cam demultișor. Ca să ajungi acolo, de la Veliko Tarnovo urmezi drumul spre Gabrovo și de acolo spre Shipka. Ocolești mulțimea de turiși oprită sa vadă monumentul de la Shipka și după încă 12 kilometri de drum asfaltat, dar extrem de prost, ce va solicita suspensiile masinii și nervii șoferului, ai ajuns.

Toți nervii se vor duce în schimb când vei zări prima dată monumentul, odată ce ieși din zona împădurită, pe vârful golaș Hadji Dimitar:

Monumentul a fost construit pentru a comemora începuturile socialismului în Bulgaria (crearea precursorului Partidului Comunist Bulgar, de către Dimitar Blagoev, în 1891), și a fost terminat în 1981. Odată cu prăbușirea comunismului, după 1991, responsabilitatea pentru întreținerea lui se plimbă între guvern, prefectură și primăria orașului Stara Zagora, de unde și starea avansată de degradare din prezent (mai puțin vizibil în exterior, dar foarte vizibil în interior).

Interior în care în mod oficial nu se poate intra, dar neoficial, un ochi ager poate vedea o breșă undeva în dreapta scărilor, pe unde te poți strecura și aterizeza agil pe un morman de pietre pus acolo de persoane grijulii. Interiorul este și acum impresionant: cupola centrală are 15 metri înălțime, iar pe ea încă se mai poate vedea secera și ciocanul precum și cunoscuta inscripție, pentru noi românii: "Proletari din toate țările, uniți-vă!"

Interesante sunt și desenele de pe mozaic: portretele lui Marx, Engels și Lenin încă sunt în bună stare, dar din grupul Dimitar Blagoev / Georgi Dimitrov / Todor Jivkov, ultimul a fost răzuit cu avânt revoluționar imediat după căderea comunismului.

buzludja-11.JPG

Mai jos aveți galeria foto, pentru mai multe imagini: