Etiopia: partea 1

Există puține lucruri pe care o să mi le amintesc vreodată cu mai multă claritate decât prima noapte în Etiopia. Prima noapte în Africa, mă gândeam, în timp ce dădeam să intru înapoi în aeroport, după o jumătate de țigară fumată afară în beznă, în timp ce mă întrebam ce o să ne facem două săptămâni în țara asta de la capătul lumii fără bagaje. Fără medicamente, fără micile mofturi cosmetice ale turistului alb, sau mă rog, atât cât poți înghesui într-un rucsac de câteva kilograme - doar cu hainele de pe noi, pașapoarte și bani.

Undeva între Istanbul și Addis Ababa, într-un transfer de la o companie aeriană la alta, toate calculele pe care ni le făcusem în ultimele luni se dăduseră peste cap. Între noi și călătoria noastră, așa cum ne-o imaginasem, stătea fantoma unei periuțe de dinți.

Dacă o să mă întrebați ce mi-a plăcut cel mai mult la Etiopia, știu exact ce să vă spun: că e mare. Și, în afara faptului că e mare, mai și pare mare, pe deasupra. Orizontul pare mai departe, savana e interminabilă, iar arborii acacia se întind parcă la infinit. Munții par, și sunt, uriași, iar de pe platourile de la trei mii și ceva înălțime ești destul de sigur că poți să vezi Casa Poporului dacă te uiți în direcția potrivită. Cerul e mai înalt, stelele sunt mai clare, iar luna, uriașă, zace culcată într-o rână, pentru că suntem aproape de Ecuator.

Ei bine, în țara asta mare există doar câteva variante dacă vrei să te deplasezi dintr-un loc în altul. Trenul nu este printre ele. Kilometri de cale ferată ai Etiopiei sunt comparabili cu kilometri de autostradă ai României, doar că țara lor e de vreo patru ori mai mare. Dacă ai timp de pierdut, poți să circuli cu autobuzele, care ajung însă doar acolo unde exista drumuri.

Cea mai bună variantă, pentru călătorul mai puțin aventuros, care vrea să vrea să vadă cât mai multe în timpul lui limitat în Etiopia, e să angajeze un șofer cu un Jeep, care o să îl ducă unde vrea el, și, dacă are noroc, o să fie un ghid mai valabil decât nșpe mii de Lonely Planets. Vorbim de o suta de dolari pe zi (sau mai puțin, în funcție de talentele de negociere ale fiecăruia, pentru că în Etiopia totul se negociază), sumă care include benzina și se poate împărți lejer la patru-cinci pasageri. Șoferul de găsește înainte de trip, prin recomandări pe forumurile de travel, sau pe loc, prin oamenii de la cazare (care, apropo, nu o găsești pe booking, dar s-ar putea să ai noroc pe hostelbookers).

Odată ce ți-ai ales mijlocul de transport, trebuie să alegi unde te duci. Aici, Etiopia îți oferă, din start, două tipuri de itinerarii: unul ceva mai curățel, turistico-tradiționalo-cultural, prin Nord (Bahir Dar, Gondar și împrejurimile, lacul Tana, sau chiar Axum dacă ai timp), și unul prin Sud (Awassa, și lacurile din Rift Valley, Arba Minch, Jinka și triburile din valea Omo). Acesta din urmă, asezonat cu purici și ploșnițe, sate fără apă sau curent electric, triburi aflate într-un Twilight Zone între modernitate și arhaism, slalomuri interminabile printre turme de vaci, cu patruzeci la oră, pe drumuri forestiere.

Sigur, nu sunt nici pe departe singurele trasee posibile. Dacă ai mai mult timp la dispoziție, nu trebuie să ratezi Lalibela, însă fă tot posibilul să zbori acolo, pentru ca drumul dureaza o veșnicie cu autobuzul. Sau, dacă ai chef de peisaje extraordinare ori safari, mergi în munții Bale sau Simien și în deșertul Afar – dar ai nevoie de cel puțin două săptămâni pentru oricare din variantele astea, și sunt destul de costisitoare, pentru că implică, printre multe altele, pază armată.

Decide-te repede, însă, și pleacă, într-o direcție sau alta, pentru că Addis Ababa e un oraș pe care mai bine îl vezi la sfârșitul călătoriei, când deja Etiopia îți e mai familiară. Generație călătoare și curioasă, ne place să credem că am văzut atâtea, încât noțiunea de șoc cultural ni se pare desuetă. Ei bine, nu și în Addis Ababa.

Addis Ababa e cel mai urât oraș pe care l-am văzut vreodată. I se spune capitala Africii, și tot ce se poate, o fi, dar măreția florii etiopiene e îngropată sub un amestec de barăci și bordeie în care se vând lucruri și locuiesc oameni, claie peste grămadă, unde localnicii se spală pe cap cu apă din șanțuri, dar la restaurante se servesc spaghete, unde toată lumea încearcă să te facă la buzunare, dar măcar sunt foarte politicoși când sunt prinși. Aerul e prăfuit și miroase a mirodenii, a cafea și a canal, iar din loc în loc dai peste cafenele mici, întunecate și încinse, populate de femei care fac cafea și bărbați care o savurează, lângă un platou cu injera și kitfo. Addis Ababa e o capitală săracă în străzi asfaltate, o sumă de mahalale pe care turiștii care stau la Sheraton nu trebuie să le vadă, motiv pentru care hotelul a cumpărat un deal întreg, în mijlocul orașului, unde boscheții sunt tăiați la linie, gazonul proaspăt ras, șoseaua asfaltată iar la intrarea în curtea uriașă a hotelului taxiurile nu au voie să aștepte decât dacă au fost chemate. Sensibilitățile turistului fițos sunt, astfel, protejate.

Addis Ababa e un oraș viu, un furnicar de oameni care, atunci când te văd, reacționează instant, ori cu o curiozitate politicoasă, minunată și reală, ori cu vrăjeală pentru turiști fraieri. Oricum ar fi, în niciun caz nu treci neobservat, si asta poate fi al dracului de intimidant.

Mai multe fotografii puteți vedea în galeria de mai jos:

Citește în continuare despre Etiopia: partea 2 / Etiopia: partea 3 / Etiopia: partea 4